Evoluții posibile pentru 2016

Momentul actual e caracterizat de o anumită nesiguranță. Toți cei care dețin informațiile necesare și minima competență de a analiză admit că România ar putea evolua bine sub raport economic în 2016, cu condiția desigur ca și economia europeană să avanseze sau cel puțin să nu intre în recesiune. Există premise bune: guvernul Cioloș a preluat de la guvernul Ponta o situație robustă și dătătoare de încredere. Ministrul economiei, Costin Borc, spunea în interviul acordat DW că ”indicatorii macro-economici din România sunt foarte buni.” Asta înseamană, dacă e să intrăm puțin în detalii, că anul s-a încheiat cu excedent bugetar, că inflația a fost în scădere, că datoria publică a intrat pe o curbă descrescătoare, iar șomajul a rămas la cote scăzute. Potrivit datelor Eurostat, România se afla printre țările cu cea mai bună situație macroeconomică, înaintea acelora cu economii puternice din vestul continentului. Dacă ar fi luate în considerare numai criteriile nominale, România ar putea adera în scurt timp la moneda comună. De ce nu o face este altă poveste.

Cu toate acestea, finalul de an este marcat de tot soiul de controverse. Guvernul a amânat mărirea salariului minim cu 4 luni, după ce, în prealabil, manifestase ezitări în ce privește celelalte majorări salariale propuse de guvernul Ponta. Fostul președinte Traian Băsescu - care a devenit scepticul de serviciu - a exprimat o mulțime de avertismente, pe un ton de mare alarmă. De la o vreme încoace noul lider al PMP a adoptat o tehnică simplă și eficace: în orice împrejurare formulează ipoteza cea mai pesimistă după principiul că aceasta are oricum cea mai mare probabilitate de a fi confirmată. Iar dacă nu va fi confirmată și lumea va fi mulțumită, cu atât mai bine, profețiile negre neîmplinite fiind repede uitate. Traian Băsescu profită astăzi și de avantajul relativ de a se afla în opoziție cu toată lumea: în opoziție cu PSD, în mod tradițional, dar și în opoziție față de guvernul Cioloș, care nu ar face, în opinia sa, decât să aplice politicile decise de guvernul Ponta.

Fostul președinte se sprijină, desigur, și pe analizele unor economiști de factură liberală care au atras atenția că o creștere a deficitului e un risc care ignoră posibilitatea șocurilor externe. Florin Câțu, de exemplu, scria deunăzi: ”Pentru a se apăra guvernul actual vine cu mai multe argumente care se reduc la a spune că de data aceasta este diferit. Noi știm foarte bine că nu este. Combinația cheltuieli publice în creștere + datorie publică mare + creștere economică cu potențial mic = notă de plată mai mare la următoarea criză. De aceea era normal ca, în acest moment, dupa 5 ani de creștere economică, să continue consolidarea fiscală și mai ales reducerea datoriei publice.”(florincitu.wordpress.com)

În realitate guvernul actual nu putea să elaboreze un buget propriu fără o susținere politică puternică. Analizele (și reproșurile implicate) ignoră faptul că, în ciuda aparențelor, noul guvern nu a fost instalat pe fondul unor tensiuni sociale majore, ci în urma unei crize de imagine cu impact preponderent extern. Cu totul alta era situația dacă am fi avut un guvern ieșit din opoziție, rodat în dezbaterile parlamentare, care ar fi avut ascendentul moral de a propune un buget diferit.

În plus, nevoia de stabilitate socială cerea noului cabinet să nu riște pe termen mediu, în ciuda faptului că, cel puțin declarativ, nu are scopuri electorale. Dar nu putem ignora cu totul nici ipoteza contrară. Dacian Cioloș - așa cum a recomandat Crin Antonescu - ar putea fi cooptat în PNL și transformat către finele anului în premier liberal cu vocație electorală. Chiar dacă astăzi această evoluție pare puțin probabilă, penuria de personal calificat ar putea duce la un asemenea deznodământ. Or, în aceste condiții prudența guvernamentală este cu atât mai explicabilă.

De altfel prim-ministrul Dacian Cioloș se arată prudent nu doar în ce privește politicile cu impact social, dar și în relațiile personale cu liderii politici. De la un premier fără ambiții politice lumea s-ar fi așteptat la mai multă libertate de ton. În sfârșit, dacă va reuși să mențină stabilitatea macroeconomică concomitent cu creșterea salariilor, ne putem aștepta ca Dacian Cioloș să fie curtat cu tot mai multă insistență de liberali.