1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăFederația Rusă

Riscuri mari la intrarea în Rusia

Alexey Strelnikov
13 martie 2024

Din ce în ce mai mulți ruși se confruntă cu proceduri penale odată ce intră în țara lor. Deși polițiștii de frontieră sunt foarte suspicioși, călătorul poate reduce întrucâtva riscurile.

https://p.dw.com/p/4dSx7
Rusia - Controlul paşapoartelor la aeroportul Khabarovsk
Intarea în Rusia poate fi periculoasă pentru cei cu "vize suspecte" şi nu numaiImagine: Konstantin Andreyev/TASS/dpa/picture alliance

Donațiile către organizații ucrainene, postările și comentariile pe rețelele de socializare împotriva războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei ori vizele "suspecte" în pașapoarte sunt unele dintre motivele care pot duce la controlarea amănunțită și la "interogarea" rușilor care intră în țara lor de origine. În unele cazuri s-a ajuns la proceduri penale împotriva persoanelor în cauză.

Persoanele cu vize de UE și SUA, luate la puricat

Natalia (nume schimbat), care a trecut granița dintre Estonia și Rusia în februarie 2024, relatează că o polițistă de frontieră i-a răsfoit pașaportul și a descoperit pe o pagină o viză letonă curentă de categoria "D". O viză din această categorie poate fi transformată la fața locului într-un permis de ședere pe termen lung. Ofițerul a privit-o apoi cu atenție pe Natalia și i-a cerut să o urmeze într-o cameră pentru un "interviu". Acolo, potrivit Nataliei, un angajat al serviciului rus de informații interne FSB i-a pus întrebări. Acesta a fost strict, s-a interesat de viza ei din Letonia și a întrebat-o despre poziția ei cu privire la "operațiunea militară specială" - singurul mod în care invazia rusă în Ucraina poate fi numită în Rusia.

Reprezentantul FSB a percheziționat și telefonul Nataliei. "Nu a găsit nimic reprobabil, dar a copiat IMEI-ul telefonului meu mobil", spune ea. Acest număr de serie din 15 cifre poate fi folosit pentru a identifica în mod unic telefoanele din întreaga lume. Potrivit acesteia, verificarea a durat câteva ore. De atunci, Natalia nu a mai călătorit în Rusia decât prin Belarus. La frontiera ruso-belarusă, oficialii nu s-au arătat până acum interesați de viza ei pentru UE sau de conținutul telefonului ei.

Anchetă după un control amănunțit

Polițiștii de frontieră ruși efectuează periodic, începând din 2022, controale amănunțite la intrarea și ieșirea din Federația Rusă. Oricine poate ajunge să fie suspectat de ceva necurat. Există cazuri în care motivul verificării a fost cetățenia străină, un permis de ședere emis în altă țară sau vize din țări occidentale. În cazul în care se constată că o persoană a comis un act pe care ofițerii îl consideră reprobabil, ea este de obicei reținută pentru o infracțiune fictivă - înjurături într-un spațiu public, nerespectarea ordinelor ofițerilor de poliție etc. În unele cazuri, acest lucru s-a întâmplat la câteva zile după trecerea frontierei.

Graniţa dintre Rusia şi Belarus
Experții recomandă obținerea unui pașaport nou, fără viză "suspectă", înainte de a călători în RusiaImagine: Vladimir Gorovykh/TASS/dpa/picture alliance

O astfel de procedură este larg răspândită în rândul forțelor de securitate, spune avocatul Evgheni Smirnov. El spune că reprezentanții autorităților discută între ei despre inițierea procedurilor penale, în timp ce persoana în cauză este reținută pentru "provocări minore".

Așa a pățit rusoaica Ksenia Khavana, în vârstă de 32 de ani, care a devenit cetățean american în 2021. În ianuarie 2024, când a pășit în Rusia, telefonul ei a fost percheziționat. Un reprezentant al FSB a descoperit o donație de 51 USD, care fusese transferată în contul fundației ucraineano-americane "Razom for Ukraine" (Împreună pentru Ucraina). Acest lucru a fost suficient pentru a iniția o procedură penală împotriva tinerei "pentru înaltă trădare", ea fiind acuzată că a sprijinit în acest fel armata ucraineană. Ksenia reușit totuși să ajungă la Ekaterinburg, unde locuiesc părinții ei. Acolo însă ea a fost arestată de o patrulă de poliție pentru că ar fi înjurat într-un loc public.

utarea telefonului mobil cu ajutorul cuvintelor-cheie

După cum explică avocatul Evgheni Smirnov, polițiștii de frontieră caută cel mai adesea informații în telefoanele mobile cu ajutorul unor cuvinte-cheie. Aceștia pătrund în messenger, e-mailuri și mesaje text pentru a examina dacă persoana urmărește pagini pro-ucrainene pe rețelele de socializare și la ce canale Telegram s-a abonat. Corespondența personală este și ea verificată. Mai mult, în unele cazuri polițiștii de frontieră au deja persoana în vizor dacă ea se află pe "lista neagră" a forțelor de securitate.

Rusia: Pastori sub presiune

De precizat că nu este musai ca persoana în cauză să aibă habar că este vizată de o acțiune penală. De pildă Iuri Malev, care are atât cetățenie americană, cât și rusă, nu știa că este căutat de autoritățile ruse. Bărbatul de 60 de ani a călătorit în Rusia în decembrie 2023. Două săptămâni mai târziu, el era arestat la Sankt Petersburg și dus într-un centru de detenție preventivă, unde a fost acuzat de "reabilitarea nazismului". Motivul au fost două postări pe care le-a făcut pe rețeaua de socializare rusă "Odnoklassniki", care erau îndreptate împotriva războiului din Ucraina. Un pensionar în vârstă de 86 de ani din Sankt Petersburg îl denunțase la poliție, după cum reiese din dosarul de urmărire penală.

Măsuri de precauție pentru călători

Experții îi sfătuiesc pe călători să obțină un nou pașaport fără viză "suspectă" înainte de a se deplasa în Rusia și să își configureze în consecință telefonul mobil și laptopul. O idee ar fi să ia cu ei un telefon mobil complet nou, cu profiluri noi în messenger și pe rețelele de socializare, recomandă Anastasia Burakova, fondatoarea "Ark Project", care a fost înființată în martie 2022 ca răspuns la marginalizarea rușilor care nu sunt de acord cu războiul împotriva Ucrainei.

"Pui și tu niște fotografii cu pisici în telefon ori lași în el o corespondență cu mama ta despre chestiuni complet apolitice. Deci important este ca dispozitivele să fie pregătite în prealabil și umplute cu conținut sigur", recomandă Burakova.