Opinie: Pledoarie pentru stabilitate

Conflictul dintre DNA și Guvern e tratat azi preponderent în cheie partizană. Și este explicabil câtă vreme unii ”au votat DNA”, investind explicit activitatea judiciară cu o misiune politică. Așa se face că s-a creat o veritabilă presiune publică asupra parchetelor (”DNA să vină să vă ia!” ) ca să-și asume o acțiune mai îndrăzneață  intervenind decisiv în ecuația politică. Ceilalți care se simt amenințați de acțiunile DNA fac front comun, creând alianțe conjuncturale (PSD-Alde +UDMR+PMP) și, încurajați de decizia Curții Constituționale, solicită revocarea din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kövesi, aceea care, la chemarea străzii, venise ”să aresteze guvernul”.

Pe fondul unei proclamate ”revoluții”, ni se pare că se manifestă ceva din spiritul iacobinismului așa cum îl definise François Furet (pe urmele lui Augustin Cochin) și care consta în aspirația către ”o democrație pură fără delegare de autoritate sau de putere, supusă în mod constant controlului direct al cetățenilor”. Astăzi am spune pur și simplu ”democrație directă”, dar am pierde sensul ei originar. Analiza iacobinismului surprinde excepțional de bine sensul întâmplărilor recente în care un grup mic de persoane reunite într-o asociație (Inițiativa România) au făcut plângere la DNA, jucând totodată rolul ”mașinăriei” ideologice de fabricare a consensului public.

Și la fel ca în timpul revoluției iacobine are loc o dezbatere (camuflată) despre ce este de fapt democrația: cea tradițională, a reprezentării parlamentare sau cea nouă, a ”societății civile” și democrației directe? Cine sunt Poporul - pro-guvernamentalii sau protestatarii din Piața Victoriei? (Dezbaterea despre cât de urâți și știrbi sunt unii și cât de fumoși și creativi sunt ceilalți e doar fața vizibilă a acestei lupte pentru legitimitate).

În această împrejurare tulbure nu ne rămâne decât să observăm că singura cale înțeleaptă este aceea care asigură stabilitatea instituțiilor, căci spiritul iacobin, așa cum l-am descris mai sus, chiar dacă pare multora seducător, tinde să dizolve ordinea instituțională existentă care și așa este destul de precară. Căci dacă procurorilor li se permite acum să ancheteze Guvernul, de aici înainte orice guvern va sta sub această amenințare.

Din acest motiv credem că Decizia Curții Constituționale este binevenită. Pe scurt, organul de jurisdicție constituțională a apreciat că ancheta DNA este nepotrivită deoarece procurorii nu au nici competența de a judeca oportunitatea unor legi și nici pe aceea de a verifica legalitatea acestora. Fără să mai intrăm în amănunte juridice să cităm doar concluzia, care reproduce o recomandare a Comisiei de la Veneția: ”într‐un stat de drept, guvernat de principiul separației puterilor, standardul de bază ar trebui să prevadă ca procedura penală să nu fie folosită ca sancțiune pentru divergențele politice. Astfel, pentru deciziile lor politice, miniștrii trebuie trași la răspundere prin mijloace politice, iar nu prin mijloace de drept penal.”

Cunoaștem bine și argumentele părții adverse așa cum reies ele din formularea lui Mihai Polițeanu (IR) autorul denunțului la DNA: ”Pe românește, linia de argumentație din denunț a fost următoarea: o gașcă de politicieni de la vârful statului român a conspirat pentru a scăpa șefi și prieteni politici de tragerea la răspundere penală sau de executarea pedepsei, iar pentru a face acest lucru au comis fapte de natură penală în circuitul de inițiere, redactare și avizare a actelor normative.”(facebook)

Se vede de aici că nedreptatea este tratată ca infracțiune în sens propriu, dar acest lucru nu este cu adevărat posibil decât dacă punem semnul identității între planul moral și cel juridic. Ipocrizia, viclenia, părtinirea care au conclucrat la apariția Ordonanței 13 nu pot fi prinse în Codul penal. De asemenea a pretinde că miniștrii care s-au răzgîndit retrăgîndu-și actele inițiale în urma unei dispute din interiorul Cabinetului ar fi comis ”uz de fals” sau ”sustragere de înscrisuri” înseamnă să confunzi planul subiectiv al deciziei cu cel obiectiv.

În fine controversa va continua cu siguranță și partizanatele se vor acutiza, dar suntem încredințați că, dincolo de lupta politică, societatea românească are datoria să respecte și să perfecționeze instituțiile politice existente și să nu se lase ispitită de îndemnurile ”iacobine”. Binele public se împlinește mai bine într-o ordine imperfectă, dar stabilă, decât într-o permanentă dezordine în care binele mereu reînnoit se manifestă spontan și aleatoriu.