Lamentație pe tema alegerilor din București

Nu trebuie să luam prea în serios ce se spune, mai ales în campaniile electorale. Și nu neapărat pentru că politicienii ”mint”, e și acesta un clișeu ca multe altele, ci pentru că oamenii care intră în politică sau cei care asumă o candidatură sunt, de prea multe ori, nepregătiți, improvizând în disperare de cauză. Este foarte posibil ca noul candidat al PNL la primăria generală a Capitalei, Cătălin Predoiu, să intre în ritm și, deși nu are prea mult timp la dispoziție, să spună, încetul cu încetul, câteva lucruri cu sens despre ce va urma să facă în cazul unei victorii.

Totuși e interesant ce a putut spune el în chiar prima postare pe facebook, după asumarea candidaturii. Cu harta mare a Europei în față și trasând axa est-vest, candidatul a făcut o descoperire: ”Bucureștiul este un oraș strategic pentru UE și NATO, iar cetățenii săi trebuie să beneficieze de toate avantajele care decurg din aceasta. De aici trebuie pornit în construcția unei viziuni de dezvoltare a metropolei București.”

Adevărul e că sună înfricoșător. Un oraș strategic pentru NATO, așa cum îl descrie Cătălin Predoiu, ar trebui ”fortificat” cu tancuri, avioane de luptă și rachete, dacă nu cumva ar trebui să găzduiască toate trupele americane dislocate la sol în estul Europei. Cu siguranță însă că nu asta a vrut să spună, deși așa a ieșit. Ce poate însemna un oraș strategic în termeni militari? Și ce s-ar putea înțelege oare din avantajele de care ar trebui să se bucure cetățenii Capitalei?

Ne oprim aici. Candidatul a confundat pur și simplu planul politic și simbolic cu cel concret urbanistic. Bucureștiul este capitala unei țări care are ambiția să fie luată în serios și să însemne ceva pentru partenerii de alianță. Bucureștiul are, prin urmare o însemnătate strategică prin deciziile politice pe care le pot lua Guvernul, Parlamentul și Președintele care își au aici reședințele. A spune că Bucureștiul e strategic e o figură de limbaj. Problema este că noul candidat al PNL ține să tragă și concluzii din această figură, vorbind despre avantajele pe care locuitorii orașului ar trebui să le aibă.

Nonsensul de mai sus nu poate fi însă întâmplător. Dacă Cătălin Predoiu a simțit nevoia să invoce NATO și UE în prima lui afirmație în calitate de candidat nu la șefia Guvernului, ci la primăria orașului, înseamnă probabil că a dorit cu totdinadinsul să spună ceva antinaționalist, ceva care să-i pună în valoare atașamentul față de marile forțe supranaționale care constituie configurația lumii de azi, profilându-se, indirect ca un candidat anti Marian Munteanu.

Adevărul este că Bucureștiul este strategic, dar nu pentru NATO sau UE, ci pentru România, dar terorizat de furia anti-Munteanu declanșată de presa liberală, liderul PNL a simțit nevoia să spună ceva exact pe dos. Bucureștiul este strategic în sensul cel mai concret al dezvoltării urbane și demografiei și nu al problematicii de securitate. Și la drept vorbind poate că nici nu are valoare strategică decât pentru sudul și centrul țării și mai puțin pentru nord vest, acolo unde Clujul deține o poziție dominantă și putem continua în aceeași logică cu Timișoara, Iașiul și Constanța, fiecare cu greutatea sa strategică. La nivel național, Bucureștiul ar putea însă să încerce să recâștige hegemonia culturală pe care a avut-o cândva: Universitatea, Filarmonica, Opera, teatrele, muzeele de artă ar putea fi susținute cu fonduri suplimentare din partea unui municipiu de-a dreptul bogat prin comparație cu restul țării. Ca să luăm doar un singur exemplu, e o rușine de nerostit felul cum arată clădirea Universității de pe Edgar Quinet, e o rușine că festivalul Enescu nu are încă o mare și adecvată sală de muzică pe măsura ambițiilor sale europene și câte și mai câte locuri cu destinație culturală nu suferă, deși ar putea fi susținute și de muncipalitate.

De fapt Bucureștiul nu e ”strategic” decât dacă ai o strategie care să-l cuprindă. Ar putea fi gândită bunăoară o strategie de dezvoltare care să facă din București un centru economic și cultural în estul Europei sau măcar unul care să focalizeze energiile din Balcani. Din nefericire însă orașul are atât de multe probleme ”triviale”, de infrastructură, încât ar fi poate ”strategic” ca acestea și nu altceva să stea deocamdată în centrul preocupărilor.

Așa cum spuneam, nu trebuie să luăm chiar totul în serios, dar totuși ce regres față de epoca în care se discutau mari planuri urbanistice, în care, arhitecți din toată lumea erau chemați să remodeleze centrul civic, reconstituind țesătura urbană distrusă de demolările lui Ceaușescu! Și nici măcar nu prețuiam acele timpuri așa cum se cuvine. Și putem continua, în același ton, apropiindu-ne de timpul prezent, căci, într-adevăr, mai rău ca acum nu a fost niciodată