Despre convingeri și teme intime

L-am auzit pe deputatul Nicușor Dan spunând că nu poți activa într-un partid a cărui poziție oficială e împotriva convingerilor tale intime. Cuvântul ”intime” ne-a surprins și am putut constata că nu este un accident, căci a revenit de mai multe ori. Există - mai spunea fostul președinte USR - ”teme, foarte puține, intime” (hotnews). Am regăsit însă modul acesta de a vorbi și la alți aderenți USR, ca de exemplu la Clotilde Armande, care califica și ea tema căsătoriei homosexuale ca fiind de natură intimă. Într-o postare pe Facebook, ea scria, cu referire la frământările din USR:  ”Am crezut în acest proiect pentru că nimeni nu era obligat să adopte o ideologie, nimeni nu era obligat să se pronunțe pe chestiuni intime, să voteze fiecare aşa cum îi dictează conştiinţa şi opţiunea lui ideologică”.

Ideea potrivit căreia nu ar trebui să se discute în public despre căsătorie este mai răspândită, dezvăluindu-ne una din erorile cele mai grave din cuprinsul dezbaterii aflate în curs. Afinitățile elective, cele care apropie două persoane și le îndrumă uneori pe calea căsătoriei, sunt cu siguranță intime și insondabile și tocmai de aceea ele fac prin excelență obiectul literaturii, dar căsătoria ține cu precădere de domeniul dreptului. Iar argumentarea unei soluții de drept nu poate face apel decât la idei generale sau la tradiție și la cutume. Pe scurt, ideea pe care ne-o facem despre căsătorie ține de reprezentările noastre asupra omului și asupra istoriei. Nu se află aici nimic de natură intimă, ci, dimpotrivă, e vorba de domeniul larg al culturii care nu poate exista altfel decât ca dialog și fapt de societate. În plus, căsătoria nu este secretă decât prin excepție, ea fiind celebrată în public cu cea mai largă participare. Iubirea se consumă în intimitate, căsătoria se afirmă în public. Iubirea nu are nicio regulă, căsătoria este strict reglementată.

Dacă cineva poate crede că în intimitatea noastră se găsește ceva cu rol determinant, asta se întâmplă pentru că așază căsătoria pe sexualitate și pe sentiment și pentru că nu îi acordă nicio semnificație obiectivă. Dar acesta se găsește în cea mai proastă poziție posibilă. Căci dacă se pronunță împotriva căsătoriei homosexualilor, le face acestora o nedreptate, aceștia așezând la rândul lor căsătoria pe sexualitate și sentiment. Dacă vezi în căsătorie o simplă formalitate, așa cum se întâmplă astăzi tot mai frecvent, dacă ți se pare ceva inautentic, ceva”burghez” care parazitează autenticitatea sentimentului, atunci nu te poți opune căsătoriei homosexuale. Invocând intimitatea ca argument, te alături chiar fără voie poziției revoluționare și dezminți întreaga tradiție. Cine ar putea contesta că un mariaj fără iubire devine un infern psihologic? Dar căsătoria este un cadru instituțional mai larg, care are alte scopuri decât acela de a ratifica atracții personale.

Să observăm însă și o altă față a lucrurilor. Reticența de a exprima anumite opinii ar putea ilustra un fenomen mai larg, care ține de dinamica laicizării și pierderii reperelor tradiționale. Uneori invocarea intimității poate fi semnul că ne aflăm în fața unui conservator rușinat. Oprimat de discursul insistent laicizant și ”emancipator”, omul cu ancore tradiționale își reprimă înclinațiile și le deleagă exclusiv spațiului privat.

Într-un film suedez despre viața unor adolescente, două fete, care ilustrau mentalitatea sigură pe sine a majorității, se întrebau, râzând, cu privire la o nouă colegă, cum e cu putință să fie cineva ”creștin”. Filmul vorbește în cele din urmă despre integrare și toleranță, dar ecuația este răsturnată. Cei discriminabili, cei care ar putea fi excluși și marginalizați, sunt copiii proveniți din familii cu educație tradițională. E ușor de înțeles că, într-un asemenea context social, întregul bagaj de reprezentări ”vechi” e refulat, devenind intim și inavuabil.

Dar, pe plan politic, lecția cea mai importantă este că majoritățile sunt peste tot înclinate la intoleranță - chiar și majoritățile ”emancipate” care au aruncat peste bord și ultimele resturi de creștinism - și că o politică autentic liberală nu este cea care caută să înlocuiască o majoritate cu altă majoritate, ci una preocupată să găsească un punct de echilibru.