Sfârşitul unei UE confortabile

1. Grecia trebuie să funcţioneze

Sigur, Grecia n-are nicio vină pentru poziţia sa geografică. Dar guvernul elen a lăsat prea mult timp să treacă fără să aplice măsurile convenite la Bruxelles. Centrele de înregistrare pentru refugiaţi, aşa-numitele hotspots, ar fi fost finalizate probabil mai repede dacă ar fi fost construite cu imprimante 3D. Dar să le faci pur şi simplu semn cu mâna migranţilor că se pot deplasa mai departe spre nordul Europei, asta nu mai merge, odată ce multe frontiere de-a lungul rutei balcanice au fost închise. Tărăgănarea elenă se răzbună acum tot pe greci. Şi nu le foloseşte grecilor la nimic dacă din pură disperare îşi retrag ambasadoarea din capitala Austriei. Mai mult decât un truc menit a atrage atenţia opiniei publice, privit, ce-i drept, cu simpatie de unii care nu văd cu ochi buni poziţia unilaterală a Austriei, acest demers nu e.

Între timp, e adevărat, pe unele insule elene procedurile de înregistrare a refugiaţilor încep încet să funcţioneze. Dar mulţi dintre partenerii UE şi-au pierdut deja încrederea în autorităţile de la Atena şi pledează pentru controale la frontiere.

2. Germania trebuie să-şi sporească presiunile

Angela Merkel încearcă deja de luni de zile să-i convingă pe partenerii europeni să accepte o repartizare justă a refugiaţilor în interiorul UE. Acesta ar fi cel de-al doilea aspect central al planului cancelarei germane, pe lângă securizarea frontierelor externe ale Uniunii, cu scopul reducerii numărului de refugiaţi. Cu timpul, a crezut Merkel, va reuşi să-i convingă şi pe cei mai înverşunaţi adversari ai politicii ei, cum ar fi premierul Ungariei, Viktor Orban. Doar că nu i-a mai prea rămas timp. Guvernul de la Berlin trebuie să găsească o cale prin care să poată relua negocierile cu aceşti hardlineri. Doar trimiţându-le buchete de flori nu va ajunge. Va fi nevoie şi de măsuri dureroase. Ministrul federal de Interne, Thomas de Maizière, a dat de înţeles, într-un interviu acordat DW, că resortul pe care îl conduce "este pregătit pentru multe măsuri" în acest sens. Între acestea s-ar putea înscrie şi închiderea frontierelor germane. Măsura i-ar afecta, din păcate, înainte de toate pe greci şi pe migranţi. Va afecta însă şi statele UE, care consideră încă această criză drept o problemă germană. Presiunile asupra celor care se opun trebuie să fie într-atât de mari încât raţiunea să învingă politica populistă.

3. UE trebuie să renunţe la Schengen, cel puţin pe moment

Acordul de la Schengen presupune libertatea de mişcare într-un spaţiu al UE fără controale la frontiere. E cea mai mare realizare a Uniunii Europene. Un lucru fantastic, dar care nu mai poate rămâne în vigoare, cel puţin deocamdată. Cele mai multe oficii sunt organizate la nivel naţional. Când e vorba de obţinerea cât mai rapidă de date şi prelucrarea acestora, de pildă în legătură cu cei nou veniţi, fie ei refugiaţi sau imigranţi economici, atunci instituţiile de stat se dovedesc a fi mai eficiente decât cele ale UE. În plus, în contextul actualului aflux de refugiaţi, controalele la graniţele externe ale Uniunii nu mai sunt de ajuns, fiind nevoie de puncte de control în interiorul UE. Nu numai pentru a-i respinge pe cei care nu îndeplinesc criteriile necesare acordării de azil, dar şi pentru a-i ajuta pe cei care necesită ajutor. De aceea e nevoie de frontierele naţionale. Oricât de frumos a fost în anii din urmă să călătoreşti în voie fără controale la frontiere, această Uniune Europeană confortabilă e de domeniul trecutului. Deocamdată. Ar fi greşit să supraestimăm instituţiile UE. Uniunea are nevoie de state naţionale puternice şi mai ales dornice de cooperare, în vederea soluţionării actualei crize. Iar cooperarea între statele membre este, în momentul de faţă, extrem de firavă.