Politică şi religie - o dispută veşnică

Horst Seehofer nu a spus că "Islamul politic" nu aparţine Germaniei. La fel, nu a spus nici că "islamismul" nu aparţine Germaniei. Cuvintele sale au fost fără echivoc: "Islamul" nu aparţine Germaniei. Nu este o declaraţie întâmplătoare. Ministrul de Interne ştie foarte bine ce face. Şi o face cu premeditare.

Aici trăiesc milioane de germani de religie islamică. Nu doar de aceea Islamul este o realitate a Republicii Federale. Este astfel şi doar din principiu. Tocmai ministrul de Interne, care este simultan şi ministru al Constituţiei, ar trebui să cunoască Articolul 4 al legii fundamentale germane, care defineşte astfel libertatea religioasă: orice om are dreptul să creadă în ceea ce vrea el. Orice religie este posibilă, orice credinţă este acceptabilă, atât timp cât nu lezează Constituţia. Ca politician să respingi existenţa unei religii răspândite la nivel mondial ca parte integrantă a realităţii socio-religioase germane este un semn al unei foarte dubioase înţelegeri a noţiunii de libertate religioasă.

Istoria sângeroasă a Occidentului creştin

Această excludere a Islamului nu este de înţeles nici din punct de vedere istoric, nici politic-social. Nimeni nu pune la îndoială faptul că creştinismul a fost religia dominantă în Europa secole de-a rândul. Dar acest Occident creştin, la care se raportează atâţia, nu s-a bucurat mereu de atitudinea religioasă modernă actuală. Din contră: şi aici s-au constatat parteneriate între puterile religioase şi cele seculare. Războaie religioase. Misiuni agresive. Reflexe anti-evreieşti de la bun început. Martin Luther, reformatorul - un antisemit brutal.

Dacă se vorbeşte acum de simbioza iudeo-creştină, ca delimitare faţă de Islam, atunci ar trebui să ne gândim puţin ce înseamnă aceasta de fapt. Pentru că, secole de-a rândul, această simbioză a fost una de separaţie şi ghetoizare, una sângeroasă şi distrugătoare. Holocaustul i-a dezvăluit definitiv brutalitatea de o cruzime neaşteptată. S-a văzut cât de înrădăcinată era în Europa şi mai ales în Germania ura faţă de evrei.

NU Islamului politic

Islamul este una din cele trei mari religii monoteiste ale lumii. În multe țări, Islamul este religie de stat și în majoritatea acestor state, care sunt dictaturi, există o simbioză nedeclarată între puterea religioasă și cea politică, așa cum a fost și în Europa pentru mult timp. Acest Islam politic, care este de fapt un mijloc de represiune pentru musulmani și care - la fel ca și creștinismul pentru mult timp - are un obiectiv agresiv și religios-imperialist, trebuie combătut cu toate mijloacele.

Dar să stigmatizeze Islamul în sine nu este deloc sarcina unui ministru federal, care este simultan și ministru al Religiilor. Calitate în care este responsabil pentru tratarea cu respect a tuturor religiilor.

În AfD, Islam este un cuvânt negativ. O metaforă care circumscrie ura față de "străini". Funcționarii AfD și susținătorii lor, dar nu doar ei, se folosesc la modul general, nediferențiat, de fricile cetățenilor pentru a prezenta Islamul drept cel mai mare dintre toate pericolele. Ei vorbesc despre societăți paralele în care legea germană nu mai este respectată. Vorbesc de nerespectarea egalității sexelor, despre intoleranța față de homosexuali.

Şi AfD construieşte o societate paralelă

Cu siguranță că lucrurile sunt întocmai. Dar și numeroși susținători ai AfD construiesc o societate paralelă. Nu respectă Articolul 1 al Constituției ("Demnitatea umană este inviolabilă"), prin faptul că stigmatizează și insultă întregi grupuri etnice. Islamofobia lor este comparabilă cu ura față de evrei.

Da, așa e: și în rândul musulmanilor din Europa se vede partea urâtă a urii față de evrei. Dar ura nazistă față de evrei se vede inclusiv la anumiți membri ai noii extreme drepte. Vreau doar să spun că unii membri ai AFD sunt parțial la fel de împotriva Constituției și a concetățenilor lor precum islamiștii pe care îi atacă.

În loc să abordeze această dezbatere emoțională într-un mod responsabil, Horst Seehofer nu face decât să pună paie pe focul populist. Este la fel de important să se delimiteze de AfD, precum este să o facă față de Islamul politic. Niciun politician nu are dreptul să decidă dacă o religie aparține sau nu țării lui.

Limitele politicii în chestiunile de credinţă

Dacă religia, indiferent care, este folosită ca pretext pentru comiterea de infracțiuni și încălcarea Constituției, atunci poliția și justiția trebuie să ia măsuri. Pentru că nicio religie nu este mai presus de lege. Dar politica nu are altceva de-a face cu religia. Și acesta este un rezultat al istoriei europene, o Europă în care se face clar diferența între stat și religie.

Horst Seehofer cunoaște toate aceste aspecte. Și dacă alege să se comporte neadecvat, atunci criticile sunt justificate. Ceea ce nu înseamnă că în Germania nu ai voie să spui ceea ce gândești, așa cum acuză unii. În țara asta poți să spui tot ce vrei! Iar Horst Seehofer își asumă adesea această libertate. În regulă, dar și reciproca este valabilă: Seehofer și tabăra sa trebuie să accepte că există și alte păreri. Eu cred însă că, în vremurile actuale, în care populiștii de dreapta sunt în Parlament, în care reținerea verbală nu mai este la ordinea zilei iar instigările de ordin spiritual au devenit parte a discursului cotidian, politicienii partidelor democratice ar trebui să transmită un altfel de semnal: acela al respectului.

Michel Friedman este jurist, publicist și moderator TV. La Frankfurt University of Applied Sciences el este profesor de drept imobiliar și mediatic. La Deutsche Welle, el moderează emisiunile "Conflict Zone" și "Auf ein Wort ... mit Michel Friedman".